Cheile Galbenei sunt printre cele mai frumoase și spectaculoase chei din România.
Cheile Galbenei încep brusc de la piciorul unui perete vertical de calcar de câteva sute de metri înălțime. Aici se află Izbucul Galbenei, un mic lac de 4-5 diametru care este alimentat pe dedesubt de apa care drenează subteran întregul bazin închis Padiș-Cetățile Ponorului și reapare la zi printr-o peşteră tunel, unde apa râului intră zgomotos.
Este începutul tunelului subteran din Cheile Galbenei, lung de peste 100 m şi foarte greu practicabil. Acesta se termină prin cascada Evantai deosebit de pitorească, înaltă de 7 m, la baza căreia se găseşte un lac.
Cheile Galbenei s-au format datorită debitului puternic de apă care a taiat adânc în masivul de calcare, dând naștere uneia din cele mai grandioase chei din munții noștri.
Abruptul de câteva sute de metri, arcade naturale, peșteri ale căror guri se deschid în mijlocul pereților și cursul tumultuos al apei cu cascade, imense marmite și câteva tunele subterane pe parcurs dau acestei regiuni un aspect de sălbăticie fără seamăn.
Acces de pe traseele: Traseul Circuitul Văii Galbena Traseul Pietroasa-Arieşeni
Ne mai rămâne datoria de a respecta aceste meleaguri la orice pas, să le păstrăm curate și intacte pentru generațiile care vin și pentru noi cei de acum pentru că în Natură „Turistul vine să-și bucure ochii; gânditorul găsește o carte imensă unde fiecare stânca este o scrisoare, unde fiecare lac este o frază, unde fiecare sat este un accent și de unde iese un fum de amintiri de mii de ani vechime”. (VictorHugo)