Pages Menu
Categories Menu

Traseul Circuitul Bohodei

Posted in Trasee turistice în Parcul Natural Apuseni |

Traseul Circuitul Bohodei

Traseul: ta Sat Pietroasa – Valea Aleului – Poiana Aleului – Cascada Bohodei – Şaua Bohodei –P-na Boiului – Vl. Şerpilor – Vl. Aleului
Zona: Parcul Natural Apuseni
Marcaj: Triunghi albastru (TA)
Tip de traseu: Traseu pentru vizitarea Cascadei Bohodei. Deşi oferă privelişti deosebit de frumoase este un traseu dificil, foarte abrupt pe porţiunea de circuit efectiv, nerecomandat decât turiştilor bine pregătiţi fizic. Presupune parcurgerea a trei porţiuni de stâncării abrupte echipate cu lanţuri.
Lungime traseu: 17 km (dus); din care porţiunea în circuit: 4 km
Timp de parcurgere: 6 ½ h din care porţiunea în circuit: 2 h – 2 ½ h
Dificultate: Mare, nerecomadat iarna si pe vreme ploioasă
Acces în zonă: Cu mașina:
– către Boga pe Valea Aleului până la Pensiunea River Sound (pe ruta Sudrigiu – Pietroasa – Boga: 19 km)
– către staţiunea Stâna de Vale (pe ruta Beiuş – Stâna de Vale 27 km)
Puncte de înteres: Valea Aleiului, Cascada Bohodei, Vf Bohodei, Puncte de Belvedere, Pietrele Crocodilului

Exportare ca şi KML pentru Google Earth/Google MapsDeschiderea hărţii independente/standalone pe ecran completExportare ca ARML pentru browserul Wikitude Augmented-Reality
Circuitul Bohodei

încărcare hartă - vă rugăm aşteptaţi...

| km | | +m -m | download fișier GPX download fișier GPX
Circuitul Bohodei: 46.625863, 22.606430

Descriere traseu: Traseul pleacă din centrul comunei Pietroasa pe drumul forestier ce urmează în amonte Crişul Pietros, urmând acelaşi parcurs de început cu marcajele CA (Pietroasa – Cabana Padiş) şi TG (Pietroasa – P-na Florilor). Drumul traversează Vl. Lazului, apoi trece prin faţa unei foste cariere de granodiorite, ajungând la confluenţa dintre Aleu şi Crişul Pietros. Aici TA se desprinde, continuându-se pe drumul care însoţeşte Vl. Aleului, trecând de confluenţele cu Vl. Sebişelului şi Vl. cu Cale. În P-na Aleului, unde se află şi cantonul silvic, traseul se continuă pe drum forestier. Din Pietroasa până aici sunt circa 7 km. P-na Aleului este un şes relativ larg, folosit ca fâneaţă şi înconjurat de păduri. Spre V se văd crestele Plaiului Ferice, iar spre NE creasta străjuită de Vf. Bohodei.
Drumul forestier străbate P-na Aleului pe toată lungimea ei şi intră în pădure urmând iniţial o direcţie NV, apoi cotind larg spre E. Din versantul N un torent puternic, Vl. Boii, coboară din Pădurea Valea Rea. În continuare, valea se bifurcă, valea din dreapta este Apa Popii, cea din stânga Aleul. Traseul către cascadă continuă pe malul drept tehnic al Aleului, pe drumul forestier, apoi urcă în versantul din stânga, părăsind drumul şi urcând pieptiş pe o potecă. După un urcuş lin pe curba de nivel de aproximativ 15 minute, poteca începe să urce mai accentuat, în timp ce jos, în dreapta, valea formează numeroase cascade de mai mică amploare.
Mai departe poteca conduce la firul apei şi urcă din greu pe versantul stâng până ajunge la baza Cascadei Bohodei (circa 80 m cădere). Poteca transformată într-un urcuş continuu pe stânci masive echipate cu lanţuri se continuă prin stânga cascadei revenind deasupra acesteia, în golul subalpin (Dl. Crucii), unde, dintr-un punct de belvedere se poate admira din nou cascada. De aici, urcuşul devine foarte accidentat, necesitând căţărare, existând încă două porţiuni cu lanţuri.
După parcurgerea stâncăriei de pe ramura ascendentă (care durează aproximativ 2 ore), se iese pe o culme mai domoală cu stânci şi se intră în pădure, iar după continuarea urcuşului se iese în Şaua Bohodei.
Aici traseul se întâlneşte cu Magistrala 1 BR, care face legătura cu Stâna de Vale. Pe tot parcursul stâncăriei şi din Şaua Bohodei se deschide o privelişte amplă asupra Văii Aleului (în faţă cum privim înapoi), a Văii Iosefat (la dreapta), iar în depărtare se zăresc culmile Muntelui Ţapu (cu Groapa Ruginoasă) şi Depresiunea Beiuşului. În faţă, pe direcţia de urcare se observă Şaua Bohodei, străjuită de vârfurile Poieni la stânga şi Bohodei la dreapta.
Pentru a coborî înapoi pe Vl. Aleului, din Şaua Bohodei, marcajul continuă spre dreapta pe o potecă uşor descendentă pe versantul drept al Văii Şerpilor, printre ienuperi, împreună cu marcajul CG (Circuitul Custurilor), de care se desprinde într-o poiană plană numită P-na Boiului, CG continuându-se spre dreapta, iar TA coborând uşor spre stânga. După un ultim punct de belvedere asupra Văii Şerpilor, TA coboară accentuat, întâi pe culme, apoi se angajează într-o coborâre în serpentine abrupte prin pădure, pe versant, până la punctul de intersecţie a marcajelor de dus şi de întors, de unde se continuă pe curba de nivel înapoi până la drum.

Afișează Elevația Traseului Harta Traseelor Montane din Bihor