Pentru cei mai multi vizitatori ai Pesterii Vadu Crisului descoperitorul pesterii este Karl Handl asa cum este mentionat si pe placa comemorativa montata pe zidul casei din Vad in care a locuit Karl Handl …….. in realitate povestea este mult mai complexa …. iata ce relateaza d-nul Egri Ferencz de la Fundatia Czaran Gyula : ” Se poate afirma că anul penetrant pentru dezvoltarea turistică a zonei este legată de anul 1900, cănd la Vadul Crişului este numit preot reformat dr. Veress István. Constatând frumuseţile cheilor Crişului Repede între Vadu Crişului şi Şuncuiuş el a anunţat conducerea SCA-E.K.E. şi a cerut în ianuarie 1903 construcţia unei poteci turistice în chei.
Aici trăia deja la acel moment dat şi Handl Karl, originar din Austria, care lucra la serviciul de control tehnic al căilor ferate. Radnóti Dezső, secretar general al SCA-E.K.E. a confirmat că în curând va începe această lucrare.
În luna martie 1903 a sosit la Vadu Crişului Czárán Gyula cu muncitorii care îl însoţeau. şi au construit traseul turistic de 8 kilometri între Vadu Crişului şi Şuncuiuş. Inaugurarea traseului a avut loc la 1 mai al aceluiaşi an şi au participat pe lângă cei din Vadu Crişului şi un grup de 25 de studenţi din Cluj conduşi de dr. Szádeczky Gyula, alt mare şi sincer prieten al lui Czárán care explica cu lux de amănunte fazele mai grele ale muncii depuse.
Ajunşi la locul numit Perechea Menumorut de unde se vedea toată lucrarea în splendoarea ei dr. Szádeczky Gyula şi-a îndemnat studenţii să-l felicite pe executant dar Czárán eschivându-se a spus: „Nu pe mine să mă slăviţi domnilori, mai degrabă măriţi natura care a dat naştere acestor frumuseţi neasemuite.”
Micul grup a luat prânzul la Cascada de la Vadu Crişului. Discursul inaugural a fost rostit de către dr. Veress István. El a notat despre cel sărbătorit: “Cu Czárán Gyula m-am cunoscut în anul 1903. Carl Handl l-a adus la parochia mea sărăcăcioasă. Între iubitorii de natură se naşte de obicei repede prietenie. Din acest moment până în ultima clipă am avut relaţii strânse. Dacă venea la Vadu Crişului nu mă evita niciodată. El a fost cel care a pus bazele turismului la Vadu Crişului, noi cei care-l urmam am fost doar soldaţii de rând. Traseul turistic de la Vadu Crişului l-a construit în câteva zile la sfârşitul lui aprilie 1903. Cu acestă ocazie l-am putut urmări pentru prima dată în timpul lucrului. Cu ce rafinament a proiectat poteca şerpuindă printre copaci, puncte de belvedere, stânci periculoase cu balustrade şi coborâşuri ca-n poveşti. Nu voi uita niciodată cum l-am văzut într-o zi de lucru ploioasă când am pornit pe drumul lunecos să-l caut şi să-l invit la masă. El atunci terminase cea mai mare parte a drumului şi dinamita stâncile dinspre Şuncuiuş. Cheile răsunau de exploziile repetate şi când am ajuns la muncitori se întrezărea în spatele fumului chipul marelui turist. Aşa muncea el zi de zi. În geantă avea pâine şi slănină. Era nepretenţios. Nu accepta invitaţii de prânz şi mic dejun. Îi plăcea să mănânce împreună cu muncitorii lui în mijlocul naturii. Tot timpul avea asupra lui operele lui Homer, Petőfi, Byron din care-şi alimenta dragostea faţă de natură. Să fi văzut bucuria de pe faţa lui în momentul când terminase câte o lucrare.
Când a terminat traseul turistic de la Vadu Crişului şi ne-am oprit amândoi la punctul de belvedere Excelsior, privea în jos la drumul din chei ca un conducător de oşti după o bătălie cruntă şi parcă ar fi vrut să spună: Iată, voi stânci nemişcate v-am cotropit dar numai ca să-i fac pe oameni să vă îndrăgească.”
În acest moment părea că explorarea turistică a cheilor de la Vadu Crişului s-a încheiat. Însă atenţiei lui Karl Handl nu putea să-i scape un fenomen interesant. La secete mari nivelul pârâului ce alimenta cascada de la Vadu Crişului scădea atât de mult încât apărea o mică deschizătură în stânca din calcar prin care ieşeau şi intrau lilieci. După ce a tras cu arma de vânătoare în acestă deschizătură dicolo de peretele de calcar s-a auzit o bubuitură puternică urmată de reverberaţii. Drept urmare au tras concluzia că în spatele peretelui trebuie să fie o peşteră:
“ Înştiinţat de cele constatate, Czárán Gyula a venit din nou la Vadu Crişului în noiembrie 1903 şi pe data de 10 a lunii, prin dinamitare a reuşit să disloce imensul perete de calcar deschizând astfel intrarea peşterii în care au păşit conştienţi de faptul că nimeni înainte lor nu a putut vedea aceste frumuseţi. Nu s-a putut intra prea mult în peşteră pentru că apa avea un nivel destul de mare. Czárán a mai stat două zile şi prin dinamitări succesive a reuşit să restrângă râul subteran într-o albie mai îngustă. Înaintarea în peşteră fusese îngreunată de un lac care bloca accesul. După plecarea lui Czárán am intrat cu o lumânare şi am relatat tot ce am văzut în numărul din 22 noiembrie al cotidianul orădean Szabadság. De aici informaţia a fost preluată de către celelalte reviste.”
Scris de Teodor Pop
