Pages Menu
TwitterRssFacebook
Categories Menu

Traseul Cantonul Padiş-Vărăşoaia

Posted in Trasee turistice în Parcul Natural Apuseni |

Traseul Cantonul Padiş-Vărăşoaia

0 Flares 0 Flares ×

Traseu: pr Cantonul forestier PadişBelvedere Piatra Boghii – Peştera Şura Boghii (– deviaţie punct roşu în cerc roşu către Cabana Vărăşoaia)
Zona: Parcul Natural Apuseni
Marcaj: Punct roşu (PR)
Tip de traseu: Traseu pentru vizitarea belvederii de pe Pietrele Boghii,
Lungime traseu: 4 km
Timp de parcurgere: 2 h
Dificultate: Redusă
Acces în zonă: Cu mașina: – către Şesul Padiş sau către Cab. Vărăşoaia (pe ruta Sudrigiu – Pietroasa – Boga – Scăriţa – Cab. Vărăşoaia/Canton Şesul Padiş ~43 km)
Puncte de înteres: Amfiteatrul Pietrele Boghii, Peştera Şura Boghii,  Poiana Vărăşoaia și Tăul Vărăşoaia

Exportare ca şi KML pentru Google Earth/Google MapsDeschiderea hărţii independente/standalone pe ecran completExportare ca ARML pentru browserul Wikitude Augmented-Reality
Traseul Cantonul Padiş-Vărşoaia

încărcare hartă - vă rugăm aşteptaţi...

| km | | +m -m | download fișier GPX download fișier GPX
Traseul Cantonul Padiş-Vărşoaia: 46.605612, 22.704835

Descriere traseu: Marcajul PR pleacă de la Cantonul Silvic Padiş unde se află şi Centrul de Vizitare şi Informare Turistică al Administraţiei Parcului Natural Apuseni. Aici se află şi un izvor, singura sursă de apă din zonă. Traseul trece pe lângă izvor şi urcă drept în sus. După circa 15 minute, drumul coteşte uşor spre stânga apoi ajunge pe creasta muntelui Boga. După creastă, traseul coboară pe o potecă drept în jos, apoi uşor la stânga, până ajunge la un mare abrupt de stânci de câteva sute de metri, cu a amplă privelişte, Amfiteatrul Boghii. Dedesubt se observă Vl. Boga cu casele din Satul de vacanţă Boga, spre dreapta se vede Valea Rea, străjuită de Vf. Cornu Munţilor. Spre stânga se vede Vl. Oşelu, apoi culmea pe care şerpuieşte drumul judeţean Pietroasa – Padiş străjuită de Măgura Seacă.
Priveliştea cuprinde însă în plan mai îndepărtat la stânga culmea Ştirbina – Tătăroaia, în dreapta Măgura Guranilor, apoi Măgura Fericii şi versantul vestic al Bohodeiului, iar atunci când atmosfera e clară se văd culmile prelungi ale Munţilor Codru-Moma. După acest punct de belvedere, traseul se continuă spre dreapta pe o potecă abruptă, până într-o şa, apoi după un coborâş prelung prin pădure se ajunge la un mic platou care are la stânga un perete de calcar şi care prilejuieşte o altă vedere de ansamblu a bazinului Văii Boga. Coborând în continuare pe grohotişul instabil, traseul ajunge la baza unui perete unde este Peştera Şura Boghii. Peştera are o intrare de 2,5 m înălţime şi 8 m lăţime şi are 212 m dezvoltare, fiind săracă în concreţiuni. Pentru a continua traseul se revine în pădure urcând grohotişul până la culmea de dinaintea coborârii la peşteră. De aici, traseul urmează curba de nivel prin pădure, ocolind Gardul Boghii până la un al treilea punct de belvedere către Amfiteatrul Boghii.
Mai departe există două variante: fie returul se face pe acelaşi traseu înapoi la Şesul Padiş (fără să se mai coboare la peşteră, ci urmând traseul în linie dreaptă prin pădure, fie se urmează drept în jos deviaţia PRCR către Cabana Vărăşoaia. Aceasta coboară prin pădure aproximativ 50 m diferenţă de nivel, după care iese într-un platou carstic împânzit de doline şi presărat cu molizi, platoul Vărăşoaia. Cabana Vărăşoaia se zăreşte în partea dreaptă, lângă drum, în spatele unui pâlc de molizi. Aici se poate admira Tăul Vărăşoaia, precum şi multitudinea fenomenelor carstice de suprafaţă.

Ne mai rămâne datoria de a respecta aceste meleaguri la orice pas, să le păstrăm curate și intacte pentru generațiile care vin și pentru noi cei de acum pentru că în Natură „Turistul vine să-și bucure ochii; gânditorul găsește o carte imensă unde fiecare stânca este o scrisoare, unde fiecare lac este o frază, unde fiecare sat este un accent și de unde iese un fum de amintiri de mii de ani vechime”. (VictorHugo)

0 Flares Twitter 0 Pin It Share 0 Google+ 0 Facebook 0 0 Flares ×